Inițierea și susținerea proiectului Centru Multifuncțional pentru Legume-Fructe, aprilie 2014
Am prezentat, în cadrul unei emisiuni difuzată la postul de televiziune Digi TV, informații referitoare la proiectul inițiat și susținut de mine în mod constant, vizând realizarea unui Centru Multifuncțional pentru Legume-Fructe.
În perioada mandatului meu de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș, din calitatea de membru oficial al comisiei de negociere, într-o ședință anterioară acestei emisiuni, desfășurată în cursul lunii aprilie 2014, am obținut aprobarea acestui proiect ca proiect strategic pe programul România-Ungaria 2014-2020, fapt care presupune alocarea din start a sumei de 12,2 milioane de euro, nerambursabili.
În vederea realizării acestui proiect am stabilit un parteneriat cu reprezentanții Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara.
Importanța proiectului este susținută de potențialul ridicat de producere a legumelor și fructelor în județele Timiș și Csongrad (partenerul maghiar în proiect) și de absența facilităților de stocare și preprocesare-procesare, situație din cauza căreia o mare parte a acestor produse agricole, foarte importante pentru hrana și sănătatea noastră, ajung să fie aruncate la gunoi. Consider, de aceea, că impactul implementării unui astfel de proiect ar fi foarte mare, atât la nivel economic cât și social, producând efecte benefice multiple în ceea ce privește crearea de noi locuri de muncă și sănătatea populației.
Propunerea mea vizează realizarea a trei centre, un centru principal situat în Timișoara și alte două centre secundare, amplasate pe părțile estică și vestică ale județului, în locații recunoscute pentru potențialul ridicat și pentru calitatea producției de legume și fructe.
În ceea ce privește obiectivele pe termen mediu și lung, proiectul își propune, de asemenea, încurajarea formelor asociative de lucru în acest subsector de producție a legumelor și fructelor, pentru o mai eficientă organizare a activității, după modelul țărilor europene cu bune rezultate în agricultură.
Un alt deziderat al proiectului vizează crearea de condiții pentru ridicarea mărfii direct de la producător, asigurându-se astfel condiții optime de temperatură și umiditate pentru transportul și, ulterior, pentru depozitarea fructelor și legumelor în centre dotate cu spații frigorifice.
Proiectul mai prevede, de asemenea, și înființarea, în cadrul Universității de Științe Agricole a Banatului, a unui centru de planificare a producției și de verificare a calității produselor.
Timișoara, 28 aprilie 2014
Referințe media: Centru de legume-fructe, soluţie pentru agricultori propusă în noul program de finanţare România – Ungaria
UPDATE, iulie 2015:
Ulterior eliberării mele din funcția de vicepreședinte al CJT, incapacitatea managerială dovedită de către Consiliul Județean a condus la eliminarea din documentul depus la Comisia Europeană a principiului existenței proiectelor strategice pe Programul Transfrontalier România-Ungaria, principiu care prevedea posibilitatea alocării directe de fonduri (12.2 milioane euro per județ).
Este bine însă că a rămas în picioare principiul de ”gentleman’s agreement” (înțelegere bazată pe încredere) care vizează acceptarea, în bloc sau nu, a proiectelor strategice propuse de către toate cele 8 județele situate pe zona de graniță româno-maghiară. Sper ca acest principiu să fie respectat până la capăt de către factorii de decizie și autoritățile implicate.
Mă bucur că proiectul Centrului Multifuncțional pentru Legume și Fructe, pe care l-am inițiat personal, a fost aprobat în cadrul plenului Consiliului Județean Timiș din luna noiembrie 2014, alocându-i-se banii necesari pentru realizarea documentației aferente. Din păcate însă, serviciile de realizare a acestei documentații nu au fost nici până în acest moment contractate, procedura de licitație nefiind demarată încă, fapt care plasează acest proiect foarte important pentru agricultori și comunitate într-o situație de risc.
Leave a Reply
Want to join the discussion?Feel free to contribute!