Conferință a Adunării Regiunilor Europene pe tema inovării, noiembrie 2013

Conferință a Adunării Regiunilor Europene pe tema inovării, noiembrie 2013

La începutul lunii noiembrie 2013 am participat, la Bruxelles, la o conferință a Adunării Regiunilor Europene care a avut în prim-plan inovarea, unul dintre principiile prioritare ale Uniunii Europene.

Evenimentul s-a bucurat de participarea a numeroși reprezentanți ai Comisiei Europene și ai altor instituții importante de la nivel european.

În expunerea pe care am prezentat-o cu acest prilej, în calitate de președinte al Comisiei Economice și de Dezvoltare Regională a ARE, am pledat pentru necesitatea ca Europa să rămână lider în inovare la nivel mondial.

Am susținut, de asemenea, nevoia valorificării acestui principiu într-un sens pragmatic și benefic pentru societate, astfel încât el să creeze condiții pentru remodelarea economiei, inclusiv către sectoare ale tehnologiei viitorului capabile să producă locuri de muncă și să îi faciliteze Europei ieșirea din criza economică.

În plan european, inovarea este privită ca un pilon foarte important al strategiei Europa 2020, alături de forța de muncă înalt calificată, finanțarea acestora fiind susținută cu prioritate.

Pornind de la această realitate, am prezentat și o analiză succintă a situației în ceea ce privește inovarea din România, în general, și din Regiunea V Vest și județul Timiș, în particular.

Am reliefat în expunerea mea faptul că în România este necesară alocarea unui procent de 2% din PIB domeniului Cercetării & Dezvoltării, inclusiv pentru Regiunea V Vest, acesta fiind, de altfel, target-ul negociat de România cu reprezentanții Comisiei Europene. Alocarea acestui procent în sine plasează oricum România sub nivelul altor regiuni din Europa care investesc în Cercetare & Dezvoltare 3% din Produsul Intern Brut. Am făcut referire și la faptul că, din nefericire, în ceea ce privește numărul de patente raportate la numărul de locuitori, Regiunea V Vest se situează pe unul dintre ultimele locuri din țară, situație inexplicabilă având în vedere faptul că Timișoara constituie un puternic centru universitar. Am subliniat, de aceea, și necesitatea întreprinderii de măsuri la nivel național și local pentru îndeplinirea acestui deziderat.

Bruxelles, 5 noiembrie 2013

 

Alegeri câştigate pentru poziţia de Preşedinte al Comisiei 1 a Asociaţiei Regiunilor Europene, faza I, Dnipropetrovsk, 2013 1460980_687663254578422_1372056024_n

0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.