Ședința plenară a Comisiei Economice și de Dezvoltare Regională a Adunării Regiunilor Europene, Strasbourg, aprilie 2015

Ședința plenară a Comisiei Economice și de Dezvoltare Regională a Adunării Regiunilor Europene, Strasbourg, aprilie 2015

La finalul lunii aprilie 2015 am participat la Strasbourg, alături de colegii și prietenii mei din cadrul Adunării Regiunilor Europene, la ședințele Comisiei 1 Economice și de Dezvoltare Regională, a Biroului Executiv și a Biroului Politic ale Adunării Regiunilor Europene.

De asemenea, am condus, din calitatea mea de președinte, ședința plenară a Comisiei Economice și de Dezvoltare Regională și mi-am anunțat decizia de a nu mai candida pentru un nou mandat în fruntea Comisiei 1 a ARE, deși, admit, am fost impresionat de insistențele colegilor mei în acest sens. Argumentul meu a fost unul simplu și pragmatic, și anume că a venit momentul să mă dedic integral dezvoltării județului Timiș și alegerilor din 2016.

În cadrul plenarei Comisiei Economice și de Dezvoltare Regională s-au dezbătut, pe ateliere de lucru, teme și concepte pe care le-am introdus și susținut personal pe agenda discuțiilor, vizând îmbunătățirea atractivității regiunilor europene, crearea brandurilor regionale și implementarea locală a economiei circulare, generatoare de noi modele de business și de locuri de muncă.

La reuniune au fost prezenți și fostul președinte al Comisiei Economice și de Dezvoltare Regională, domnul Håkan Sandgren, dar și viitorul președinte, domnul Jean Luc Vanraes, responsabil al fondului public de investiții și fost ministru de finanțe al Regiunii Bruxelles. Mă bucur că am avut oportunitatea, cu această ocazie, să pozăm împreună, reprezentând astfel trecutul, prezentul și viitorul Comisiei 1 a Adunării Regiunilor Europene.

Le mulțumesc și pe această cale colegilor mei pentru susținerea de care m-am bucurat din partea lor pe toată durata celor doi ani de exercitare a mandatului în fruntea acestei cele mai importante comisii a Adunării Regiunilor Europene.

Experiența acumulată în acest răstimp mă face încrezător în capacitatea mea de a implementa proiecte de impact pentru județul Timiș, în context regional și național.

Strasbourg, 21-22 aprilie 2015

Adunarea Regiunilor Europene_Strasbourg_21-22 aprl 2015_1 Adunarea Regiunilor Europene_Strasbourg_21-22 aprl 2015_3 Adunarea Regiunilor Europene_Strasbourg_21-22 aprl 2015_4 Adunarea Regiunilor Europene_Strasbourg_21-22 aprl 2015_6 Adunarea Regiunilor Europene_Strasbourg_21-22 aprl 2015_7 Ședință plenară a Comisiei Economice și de Dezvoltare Regională a ARE, Strasbourg 8 Ședință plenară a Comisiei Economice și de Dezvoltare Regională a ARE, Strasbourg 7 Ședință plenară a Comisiei Economice și de Dezvoltare Regională a ARE, Strasbourg 6

0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.