Aniversarea a 18 ani de la infiintarea euroregiunii DKMT, 2015 6

Aniversarea a 18 ani de la înființarea Euroregiunii DKMT, mai 2015

La aniversarea a 18 ani de la înființarea Euroregiunii DKMT, care se suprapune în mare parte cu Banatul istoric, m-am bucurat să îmi reîntâlnesc prietenii de peste cele două hotare și să particip la rediscutarea unor proiecte comune.

Înființarea Euroregiunii DKMT, care reunește județele românești Timiș, Arad și Caraș-Severin, județele Csongrád și Bács-Kiskun din Ungaria și Provincia Autonomă Voivodina din Serbia, a fost inițiativa fostului președinte al Consiliului Județean Timiș, liberalul Viorel Coifan. Intenția a fost aceea de a oferi un cadru favorabil explorării resurselor și oportunităților comune, de a contribui la consolidarea relațiilor de colaborare pe diverse paliere și la crearea condițiilor pentru implementarea în parteneriat de proiecte cu finanțare europeană. De altfel, partenerii din cele trei țări au convenit deja asupra axelor de dezvoltare a programelor transfrontaliere România-Ungaria și România-Serbia 2014 – 2020.

În ceea ce mă privește, din calitatea mea de președinte al Comisiei (1) Economică și de Dezvoltare Regională a Adunării Regiunilor Europene, în care se regăsesc atât regiuni UE, cât și non-UE, i-am susținut întotdeauna pe colegii noștri din euroregiune în planul relațiilor externe, în cadrul ARE și nu numai.

Am acordat, de asemenea, susținerea mea concretă implementării unor proiecte transfrontaliere în domeniul sănătății, infrastructurii rutiere, culturii, așa cum a fost cazul proiectelor vizând dotările cu aparatură medicală din spitale, drumurile peste graniță, deschiderea unor noi puncte de trecere a frontierei, Muzeul Viu al Satului Bănățean și altele.

Triplex Confinium, 30 mai 2015

.Aniversarea a 18 ani de la infiintarea euroregiunii DKMT, 2015 7 Aniversarea a 18 ani de la infiintarea euroregiunii DKMT, 2015 6 Aniversarea a 18 ani de la infiintarea euroregiunii DKMT, 2015 5 Aniversarea a 18 ani de la infiintarea euroregiunii DKMT, 2015 3 Aniversarea a 18 ani de la infiintarea euroregiunii DKMT, 2015 2 Aniversarea a 18 ani de la infiintarea euroregiunii DKMT, 2015 1

0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.