Șase drumuri noi în Timiș. De ce crede vicepreședintele CJT Marian Vasile că autostrada vestului are un traseu prost

De Loredana Codruţ – Jan 17, 2014

Șase drumuri noi în județul Timiș în baza programului de Cooperarea Transfrontalieră România – Ungaria, așa sună planul vicepreședintelui Consiliului Județean Timiș, Marian Vasile. Liberalul a explicat astăzi că, în urma întâlnirii cu reprezentați ai Ungariei, CJT ar vrea să înceapă lucrul la studii de fezabilitate “pentru trei drumuri în zona Beba Veche, unde vrem să implementăm acel parc industrial Triplex Confinium. Atunci ar fi oportun să creem aceste drumuri de legătură, nu numai să beneficiem de fluxuri de persoane. În principiu, banii se vor folosi din acest fond european 2014 – 2020. Mai vorbim de două drumuri în zona Cenad. Unul din drumuri este cel care va face trecerea peste Mureș, unde ar trebui să treacă atât calea ferată, cât și șosea cu limită de tonaj la 7,5 tone. O investiție pentru un astfel de pod comportă mulți bani. Vom lua în considerare pentru studii inclusiv posibilitatea de a face un bac modern până se face acest studiu. Traseul autostrăzii nu este potrivit, s-a apropiat de Arad și s-a depărtat de Timișoara. Dacă era invers, ne scutea de dureri de cap acum și de investiții de zeci de milioane pentru a ne cupla la autostradă. Sunt două variante: racordul de la intersecția în Y la Sânandrei și racordul care să ocolească Remetea Mare. Dacă facem acest drum peste Mureș de la Cenad la autostradă atunci s-ar conecta mai facil la autostradă. Al șaselea drum, DN 6, care duce în Vama Cenad ar trebui valorificat în alt sens, în contextul intrării în spațiul Schengen. Clădirile existente ar trebui valorificate. Există demult propuneri pentru a spori capacitatea drumului, astfel încât să suporte un trafic greu. Ambele părți, română și maghiară, au agreat ca una dintre axe să fie transportul durabil”. Primul drum nou ar putea fi DN 6, despre care Vasile spune că este cel mai important.

http://www.pressalert.ro/2014/01/sase-drumuri-noi-timis-de-ce-crede-vicepresedintele-cjt-marian-vasile-ca-autostrada-vestului-un-traseu-prost/

0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.