Seminar organizat de Asociația "Timișoara – Capitală Culturală Europeană", octombrie 2013

Seminar organizat de Asociația “Timișoara – Capitală Culturală Europeană”, octombrie 2013

Din calitatea mea de vicepreședinte și reprezentant al Consiliului Județean Timiș, am participat la un seminar organizat la jumătatea lunii octombrie 2013 de către Asociația “Timișoara Capitală Culturală Europeană”, în cadrul căruia unul dintre invitații principali a fost expertul grec Ektor Tsatsoulis, specializat în întocmirea de proiecte pentru câștigarea titlului de Capitală Europeană a Culturii. Acesta a prezentat succint informații din experiența acumulată de-a lungul anilor în munca împreună cu reprezentanții altor orașe europene care au câștigat deja sau care sunt aspirante la câștigarea acestui titlu.

M-a impresionat abordarea inovatoare, cu accentul plasat pe elaborarea unui concept articulat și convingător de candidatură și pe componenta vizând utilizarea cu maximum de responsabilitate a banilor publici.

Expertul grec Ektor Tsatsoulis a recomandat investirea banilor în perioada de pregătire a candidaturii în obiective de perspectivă, care să se dovedească utile nu doar pe durata competiției, ci și ulterior, oferind în acest sens exemplul concret al orașului cipriot Paphos, care a câștigat titlul de Capitală Europeană a Culturii pentru anul 2017, mizând pe organizarea evenimentelor culturale exclusiv în aer liber, pentru a valorifica numeroasele amfiteatre vechi pe care orașul le păstrează din trecut.

În cadrul discuțiilor a fost reliefată și importanța implicării societății civile și a tuturor actorilor care, prin eforturi conjugate, pot fi parte dintr-un demers menit să aducă orașului-candidat beneficii economice și sociale pe termen lung, să contribuie la realizarea unei infrastructuri adecvate, la conceperea unei viziuni clare și coerente pentru programul cultural și la armonizarea elementelor culturale tradiționale cu forme contemporane de manifestare artistică, prin integrarea lor într-un ansamblu care să le confere o dimensiune europeană, multiculturală.

Timișoara, 14 octombrie 2013

Susținerea cursei pentru titlu Timișoara Capitală Culturală Europeană în anul 2021 1Susținerea cursei pentru titlu Timișoara Capitală Culturală Europeană în anul 2021 3

Susținerea cursei pentru titlu Timișoara Capitală Culturală Europeană în anul 2021 6

Susținerea cursei pentru titlu Timișoara Capitală Culturală Europeană în anul 2021 6 

0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.