Platformă pentru ca fiecare regiune din UE să se prezinte
Scris de Ora de Timis la 3 Feb 2014, ora 10:30
TIMIȘOARA. Regiunile din UE îşi vor putea cunoaşte mai bine atuurile, în urma unui proiect al Adunării Regiunilor Europene, iniţiat de Comisia 1 – Comisia Economică şi de Dezvoltare Regională. Subiectul a fost abordat zilele trecute la Strasbourg, în cadrul unei şedinţe a Biroului Executiv al Adunării. Obiectivul proiectului este de a identifica, dezvolta şi exploata atuurile regiunilor din Europa, UE şi non-UE, în acest sens urmând să fie lansată, împreună cu alte instituţii, o platformă inteligentă regională. Aceasta presupune, într-o primă etapă, realizarea unui studiu comparativ folosind un indicator de măsurare a dezvoltării regiunilor creat de ARE, care include PIB-ul, calitatea vieţii şi alţi indicatori statistici.
Sectorul IMM-urilor este esenţial pentru economia tuturor regiunilor astfel că Adunarea Regiunilor Europene, prin Comisia 1, intenţionează să dezvolte platforma „O sută de IMM-uri dinamice din Europa”. Acestea vor beneficia de promovare prin intermediul ARE, conformă codului etic propriu, de la apariţii în cataloagele Adunării, până la accesarea unei infrastructuri online pe care Adunarea Regiunilor Europene o va crea.
Un alt subiect abordat în cadrul şedinţei a fost legat de participarea ARE la Summitul European de Afaceri 2014, care va avea loc pe 14 şi 15 mai la Bruxelles. Pentru acest eveniment, la care vor fi prezenţi peste 1.500 de participanţi din 60 de ţări şi comisari europeni, Comisia 1 pregăteşte un workshop. Un alt eveniment important pregătit de ARE este Pactul de la Istanbul, de asemenea în luna mai a acestui an. Prin această acţiune se urmăreşte promovarea regiunilor membre ARE în rândul celor mai puternice 40 de regiuni care nu sunt membre ale Adunării Regiunilor Europene, atragerea acestora din urmă fiind un alt obiectiv al evenimentului. Atât Summitul cât şi Pactul oferă regiunilor, inclusiv judeţului Timiş, o vizibilitate majoră. În cadrul şedinţei Biroului Executiv au fost abordate şi alte subiecte, printre care bugetul pe anul în curs şi modalităţi de lucru inovatoare, spune Marian-Constantin Vasile, vicepreşedinte Consiliul Judeţean Timiş, preşedinte Comisie Economică şi de Dezvoltare Regională din cadrul ARE.
http://oradetimis.oradestiri.ro/platforma-pentru-ca-fiecare-regiune-din-ue-sa-se-prezinte#.Vcz1avmqqko
Leave a Reply
Want to join the discussion?Feel free to contribute!