Proiect marca CCE: transport pe bicicleta, cu autobuzul, ori pe… trotuar in zona periurbana a Timisoarei

Scris de Adrian Panduru – Consiliul Consultativ Economic (CCE) al Timişoarei, iniţiat în urmă cu un an, vine şi cu primele proiecte concrete pe care le va propune mai departe spre dezvoltare. Unul dintre aceste proiecte se referă la transport, mai precis la optimizarea acestuia în zonele periurbane ale Timişoarei.

Prin intermediul acestui proiect, transportul ar urma să fie dezvoltat atât pentru mobilitatea forţei de muncă cât şi pentru cetăţenii care, nu puţini, locuiesc în aşa-zisele “dormitoare” ale Timişoarei, localităţi gen Dumbrăviţa, Giroc, Moşniţa, Utvin, de unde timişorenii pleacă dimineaţa şi se întorc seara, acasă. Mulţi nu au mijloace de transport către aceste locaţii, iar în multe locuri nu există pistă de biciclete ori trotuar.

Proiectul iniţiat de Consiliul Consultativ al Timişoarei adună toate aceste necesităţi laolaltă, într-un proiect general, urmând ca mai apoi acesta să fie “spart” în mai multe bucăţi, concrete, pe care să le realizeze diferite administraţii locale.

„Dezvoltarea transportului în zona periurbană – ar fi de dorit ca peste câţiva ani să constituim o reţea de transport rutier, feroviar şi pe apă astfel încât mobilitatea forţei de muncă să fie foarte mare, la fel ca şi mobilitatea cetăţenilor în interese personale. În primul rând ar trebui implementat un sistem cu operatori de transport rutier, gândirea pe termen lung a unui sistem de transport feroviar tip SBAN, ca în Germania, cu ecartamentul actual am putea folosi liniile, şi dezvoltarea transportului pe canalul Bega, de la Vest la Est. Din păcate, la ora actuală, deplasarea în zona periurbană se face în mare parte doar cu maşini personale sau curse speciale ale companiilor private. De asemenea, foarte important este accesul pe piste de biciclete şi trotuare, care ar trebui realizate într-o reţea circulară, radial, în condiţii de siguranţă pentru cetăţeni”, spune Marian Constantin Vasile, cel care a iniţiat acest Consiliu Consultativ Economic (CCE) al Timişoarei.

Această propunere de proiect este în fază de fundamentare de către Facultatea de Transport şi Management pentru Producţie şi ADETIM. Dacă această propunere va fi adoptată de către Adunarea Generală a CCE, atunci ea va fi modularizată în mai multe proiecte de hotărâre de consiliu local, care, împreună cu parteneriatele comunelor din zona periurbană şi finanţarea europeană accesată vor duce la implementarea efectivă a proiectelor.

„Acest proiect este crucial şi pentru dezvoltarea municipiului la nivel de metropolă. Primele realizări ale unei asemenea abordări cred că vor putea fi vizibile peste un an de zile. Acest proiect îl voi promova şi la nivel judeţean, din partea grupului PNL”, mai precizează Marian Constantin Vasile, care a revenit pe funcţia de consilier personal al primarului Timişoarei Nicolae Robu, având atribuţii legate de dezvoltarea generală a municipiului şi de mediul de afaceri.

El se va ocupa din poziţia de consilier personal al primarului Timişoarei şi de coordonarea Direcţiei de Dezvoltare a primăriei şi de definirea strategiei de dezvoltare pe polul de creştere Timişoara, implementarea proiectelor cu fonduri europene, relaţia cu primarii din zona periurbană, atragerea de investitori şi altele.

Consiliul Consultativ Economic al Timişoarei se întâlneşte la fiecare două săptămâni. În ultima şedinţă a fost organizat un workshop pentru selectarea proiectelor de prioritate zero pentru dezvoltarea Timişoarei, care vor fi puse pe masa adunării generale ce va avea loc în data de 17 iunie, începând cu ora 16, la CRAFT.

„Cu această ocazie îi invit pe toţi antreprenorii şi directorii de instituţii să participe la lucrările acestei adunări generale, fiind o şedinţă deschisă. Cei aproximativ 100 de membri ai Adunării Generale vor primi în cursul acestei săptămâni un chestionar şi fişele de proiect care vor fi dezbătute”, mai spune Marian Vasile.

Câteva exemple de proiecte de prioritate zero ale CCE sunt dezvoltarea unei reţele de transport pe zona periurbană a Timişoarei, un centru de excelenţă pentru susţinerea afacerilor, un fond public de investiţii, un centru de excelenţă pentru învăţământul dual, descărcările la autostradă şi diferite strategii care ulterior să fie implementate, cum ar fi: un master plan pentru dezvoltarea unei economii verzi, a unui master plan pentru specializare inteligentă şi o strategie pentru atragerea forţei de muncă.

10 iunie 2015

Sursa: http://www.tion.ro/proiect-marca-cce-transport-pe-bicicleta-cu-autobuzul-ori-pe-trotuar-in-zona-periurbana-a-timisoarei/1543271

0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.