Implicarea civică necesară pentru reformarea României

Urmăresc și contemplu dezlănțuirea de comentarii cu privire la situația dezastruoasă în care se află România.

Deseori sunt aduse în discuție alegerile electorale viitoare, în timpul cărora cetățenii sunt invitați să corecteze acest statu-quo. Este adevărat că ele reprezintă momente determinate în timp când cetățenii pot taxa deviațiile partidelor. Însă agățarea inițiativelor actuale doar de aceste alegeri este o greșeală flagrantă, repetitivă, din care îmi dau seama că națiunea română nu a învățat prea mult de-a lungul anilor post-decembriști.

În România zilei de astăzi avem nevoie de mult mai mult decât aceste reglări sporadice de conturi pentru a ieși din criza politică, morală, valorică și societală în care ne aflăm. Avem nevoie de un sistem bine trasat și promovat de valori și principii, de lideri adevărați, curați, competenți și altruiști, de implicare cetățenească redutabilă, de instrumente care să favorizeze dezvoltarea sănătoasă a comunităților locale ș.a.m.d.

Voi da un exemplu de gestionare defectuoasă a situațiilor, în ton cu preocupările sportive din această perioadă. Bănuiesc că ați observat cu toții că echipa națională de fotbal a României a pierdut multe meciuri pentru că, dacă era condusă, se demoraliza, iar dacă avea goluri în fața echipei adverse, se culca pe o ureche. Putem trage oare unele concluzii, profunde, privind mentalitatea individuală și colectivă a românilor?… Nu mă înțelegeți greșit, sunt patriot până în măduva oaselor, însă mi-aș dori ca România să joace un altfel de fotbal… Și aceasta ține în primul rând de cetățeni și implicarea lor permanentă, ține de ceea ce susțin ei, ceea ce promovează activ, ceea ce creează prin acțiune și non-acțiune, direct sau indirect.

De ce nu vorbim mai mult în aceste vremuri de restriște despre atitudinea civică pe care trebuie să o avem cu toții în fiecare zi, pentru a ne ridica împreună și pentru a susține continuu democrația, așa cum este necesar? Știm cu toții cazuri în istorie când democrațiile au alunecat spre diverse forme dictatoriale de guvernare, pentru că cetățenii au devenit tot mai apatici, tot mai neimplicați și au acceptat tot mai multe agresiuni directe și indirecte împotriva lor. Și, astfel, statul și societatea au devenit vulnerabile atât în interior, cât și în exterior.

În țările avansate, implicarea cetățenilor este dorită și facilitată de către stat și se înscrie în principiul guvernării colaborative/participative, fiind privită ca pilon crucial pentru dezvoltarea generală sustenabilă a țării. În baza acestei abordări, comunitățile locale sunt implicate în activități de inovare, co-creare, luare a deciziilor și implementare a conceptelor noi, de orice natură. Mai mult, în cadrul unor societăți evoluate au apărut forme evoluate de hacktivism (hacking civic), care este valorificat inclusiv de către administrațiile publice, pentru a îmbunătăți sistemele de orice fel care operează în comunitățile respective (a se vedea imaginea atașată pe care am adaptat-o după literatura internațională de specialitate).

De ce nu vorbim mai mult despre acest civism intensiv atât de necesar? Oare dă fiori unor componente ale partidelor, pentru că nu ar mai exista pe termen lung prea mult spațiu de manevră pentru politicienii ”abili”, ca să nu spun ”deștepți”? Să vă spun de ce sugerez acest lucru. În țările nordice, de exemplu, unde societatea civilă este foarte puternică, în momentul în care asupra unui politician planează semne de suspiciune, acesta își dă demisia ”de onoare” în secunda doi în cazul în care se simte cu musca pe căciulă, știind că, în caz contrar, societatea civilă extrem de implicată îi va descoperi din urmă tot istoricul, inclusiv în plus față de ce ascunde la acel moment.

În 2016, mulți dintre noi am sperat că clasa politică va fi curățată de administratorii publici penali și politicienii corupți. Și ce s-a întâmplat, unde suntem acum?… Și oare de ce?…

Consider că ar trebui să medităm cu toții asupra cauzelor reale ale acestei situații din România, luând în calcul totodată contextul internațional complex și tensionat și înțelegând că numai prin implicare civică colectivă permanentă putem ieși din vârtejul periculos în care ne aflăm. Vom repune astfel România pe trendul ascendent, cu adevărat suveran, pe care țara noastră îl poate susține prin calitățile excepționale pe care le posedă, însă care sunt momentan foarte prost guvernate. …Guvernate dinspre partide către cetățeni și nu invers/bidirecțional, așa cum ar fi normal într-o democrație autentică.

Această abordare TREBUIE schimbată urgent!

 

0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.