Vor un brand comun pentru Arad și Timișoara. Citește AICI care ar putea fi!
Autor: Carina Ando
Publicat: 16 decembrie 2016
În ce stadiu se află parteneriatul Aradului cu Timișoara, în realizarea zonei metropolitane? Lansat cu mare vâlvă, proiectul a acumulat, în ultimele luni, și a ajuns la nivelul semnării documentelor.
Marian Constantin Vasile, Consiliul Consultativ Economic al municipiului Timișoara și Dorin Stanca, președintele Board-ului municipiului Arad, au vorbit astăzi despre acest subiect, în fața câtorva zeci de reprezentanți ai administrațiilor locale din vestul țării. Evenimentul a fost organizat la Casa Politehnicii, în orașul de pe Bega.
În anul 2015, conceptul dezvoltării metropolitane comune Arad-Timișoara a dobândit concretețe.
Din prezentarea celor doi, spicuim:
-Acest binom Timișoara-Arad se găsește într-o poziție foarte bună al conectivității de transport, pe culoarul IV Pan-European, lângă culoarul VII Pan-European (Dunărea), pe culoarul feroviar de mare viteză București-Paris;
-15 capitale europene se află pe o rază de numai 700 km de zona metropolitană;
-consulul onorific al Spaniei la Timișoara a accentuat că în triunghiul București-Belgrad-Budapesta lipsește, în centru, un mare pol de dezvoltare. Or, tocmai noi ne aflăm în acest centru!
-aeroportul cu gestiune comună ar putea deveni cel mai important hub de transport între Asia și Europa;
-Vrem să avem un nivel de viață cât mai bun pentru cetățenii celor două municipii. În contextul resurselor tot mai puține și a competitivității tot mai mari ne putem pune problema să fim numai împreună;
-În România concurăm numai cu București și Cluj;
-Avem valori comune, mentalitate deschisă, competență, pragmatism, tradiție, unitate prin diversitate, verticalitate și curajul de a asuma soluții invovatoare;
-Vrem să fim un pol major pe harta europeană, un hub economic, turistic, medical, cultural, științific și educațional , poartă de intrare în România și hub regional de transport;
-Ne propunem să creăm o metropolă de un milion de cetățeni, să contăm într-adevăr pe hartă;
-Câteva dintre avantaje: zona ar deveni cel de-al doilea areal urban ca mărime din România, o piață de desfacere mai mare, complementaritate funcțională, pentru că cele două municipii au stadii diferite de dezvoltare. Timișoara excelează la industria creativă, Aradul la industria activă; Timișoara la turismul cultural european, Aradul la ecoturism și agroturism; Timișoara la investiții în domeniul medical pentru servicii – cazuri complexe, grave, Aradul la investiții în domeniul medical pentru servicii – cazuri de dificultate medie și scăzută; Timișoara în învățământul superior medical și tehnic, Aradul în învățământul superior în domeniul automotivelor;
-Este clar nevoie de consens asupra priorităților comune de dezvoltare și punerea laolaltă a resurselor celor două zone;
-Un obiectiv îl reprezintă creșterea capacității de absorbție a fondurilor europene;
-În ambele orașe opinia publică este împotriva acestui demers, de aceea este nevoie de transparență și informare;
-Ar trebui să trecem cu toții peste orgoliile politice, peste interesele mărunte, să înțelegem că fiecare conducător este pus în acea poziție pentru binele comunității pe care o reprezintă;
-A fost semnat de către cei doi primari un acord privind Zona Metropolitană, în data de 2 august, la Universitatea Politehnică din Timișoara;
-ne gândim să avem un brand al nostru, care să se contureze în jurul pilonului de știință și tehnologie. Conurbația Arad-Timișoara poate deveni cel mai puternic pol de dezvoltare definit de acest brand. Noi sperăm să fim desemnați și proiect pilot, și-atunci lucrurile vor fi accelerate.
Leave a Reply
Want to join the discussion?Feel free to contribute!